Guvernul islandez, o zi fără premier. Șeful executivului, Katrín Jakobsdóttir, se află în grevă în fruntea femeilor de pe insulă

Guvernul islandez, o zi fără premier. Șeful executivului, Katrín Jakobsdóttir, se află în grevă în fruntea femeilor de pe insulă
Publicat: 24/10/2023, 15:51
Actualizat: 24/10/2023, 15:53

Zeci de mii de femei din Islanda, în frunte cu  prim-ministrul Katrín Jakobsdóttir, refuză să lucreze marți. „Kvennafrí” – ziua liberă a femeilor a fost convocată în semn de protest față de diferența de remunerare între femei și bărbați și violența de gen, transmite BBC. Sănătatea și educația, sunt cele mai afectate domenii.

Protestul marchează prima grevă de acest tip care ține o zi întreagă din 1975 încoace.

Femeile islandeze nu se vor atinge nici de cratiță, nici de mătură

Femeile și persoanele non-binare au fost îndemnate să refuze marți munca plătită și neremunerată, inclusiv treburile casnice. „Nu voi lucra în această zi, așa cum mă aștept ca toate femeile [din cabinet] să facă la fel”, a declarat premierul Islandei, Jakobsdóttir, site-ului mbl.is, înainte de protest.

Jakobsdóttir cere egalitate deplină

Premierul a postat și un mesaj mai amplu pe o Fecebook. Katrín Jakobsdóttir scrie că „astăzi este o grevă a femeilor și femeile din toată țara renunță la locurile de muncă pentru a-și arăta solidaritatea în lupta pentru egalitate. Totuși, egalitatea deplină nu a fost atinsă. Există încă o diferență salarială între femei și bărbați. Încă nu am reușit să eliminăm violența de gen. Atâta timp cât egalitatea deplină nu este atinsă, există toate motivele pentru a arăta solidaritatea femeilor din întreaga societate, că nu ne vom opri până când nu se va atinge egalitatea deplină – și altfel nu va fi atinsă!”.

Concediu maternal, o problemă la angajare

Prim-ministrul Islandei mai precizează că a „avut o întâlnire bună ieri la Consiliul Economic Național unde am discutat probleme legate de ziua de astăzi, inclusiv sprijinul pentru familiile cu copii, sistemul concediului de maternitate și problemele grădiniței care stau la baza succesului nostru în egalitate. Sunt multe lucruri care pot fi făcute mai bine. De exemplu, există dovezi clare că nașterea are un impact mult mai mare asupra participării femeilor la angajare și a veniturilor decât bărbații – în ciuda sistemului nostru progresiv de concediu de maternitate, care își propune să permită ambilor părinți să-și coordoneze viața de familie și cea profesională.”
Sectorul îngrijirii este încă mult prea larg – Parlamentul a fost de acord să prelungească concediul de maternitate de la nouă luni la douăsprezece, dar prea multe părți ale țării trebuie să aștepte luni pentru un loc la grădiniță. Și anul trecut am făcut anumite modificări în sistemul de alocații pentru copii, care sunt bune, dar este important să ne bazăm pe ele și să facem și mai bine. Toate acestea servesc scopului de a permite femeilor și bărbaților să aibă o familie și să participe pe piața muncii în mod egal.”, a mai scris Jakobsdóttir. Premierul a mai menționat că încurajează întreaga comunitate să participe astăzi și în fiecare zi la lupta pentru egalitate.

2030, anul deplinei egalități

„Să atingem obiectivul egalității depline cel târziu în anul 2030. Este o chestiune de dreptate – dar este și cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru societate și economie.”, a mai scris aceasta. Jakobsdóttir a spus că guvernul său analizează modul în care profesiile dominate de femei sunt evaluate, în comparație cu domeniile dominate în mod tradițional de bărbați. Potrivit Uniunii Profesorilor din Islanda, femeile reprezintă majoritatea cadrelor didactice la fiecare nivel al sistemului educațional, inclusiv 94% dintre profesorii de grădiniță. Aproximativ 80% dintre lucrătorii de la Spitalul Universitar Național din Islanda, cel mai mare din țară, sunt femei. Islanda a fost desemnată cea mai bună țară din lume pentru egalitatea de gen de Forumul Economic Mondial (WEF) timp de 14 ani la rând. Dar țara nu este complet egală, WEF atribuindu-i un scor general de 91,2%. Insula, care este una dintre cele mai slab populate țări, se află pe locul 14 în lume pentru participare economică, sub țări precum Liberia, Jamaica și Norvegia.

Greva tradițională

Aproximativ 90% din forța de muncă feminină din Islanda a intrat în grevă în 1975, încercând să evidențieze importanța femeilor pentru economie. Greva a determinat parlamentul țării să adopte o lege egalității de salarizare în anul următor. Fostul președinte islandez Vigdís Finnbogadóttir a declarat pentru BBC în 2015 că greva din 1975 a fost „primul pas pentru emanciparea femeilor în Islanda”, ceea ce a deschis calea pentru ca ea să devină prima femeie aleasă în mod democratic șef de stat din lume în 1980.

Citiți și: Țara în care zeci de mii de femei intră în grevă și REFUZĂ să gătească şi să facă curat: „Voi numiţi asta egalitate? ”

Țara din Europa care a scăpat de pandemia de COVID-19. “Oamenii de știință au creat regulile, nu politiciienii!”

Rene Pârșan
Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare